CONFIRMAREA LOCULUI INDIFERENT DE FORMA DE FINANȚARE LA CARE A FOST ADMIS CANDIDATUL

Adaugat de: Dragoș Cristian Gașpar

*CONFIRMAREA LOCULUI ESTE OBLIGATORIE INDIFERENT DE FORMA DE FINANȚARE LA CARE A FOST ADMIS CANDIDATUL

Calendar:

  • 26 iulie 2024 (după afișarea rezultatelor și până la ora 14,00)
  • 29-30 iulie 2024 între orele 8,00-14,00

Candidații admiși pe locurile subvenționate de la BUGETUL de stat au obligația de a confirma locul, prin semnarea contractului de studii (licență/master) și a anexelor (anexa 1 / anexa 2), prin prezentarea diplomei de Bacalaureat pentru studii universitare de licență și a diplomei de Licență în original pentru studiile universitare de master, a tuturor documentelor necesare înscrierii, precum și a taxei de înmatriculare (în valoare de 50 lei) – FIZIC la secretariatul facultății.

Candidații admiși pe locurile cu TAXĂ (taxa anuală este în valoare de 4800 lei an – licență și 4950 lei/an – master) au obligația de a confirma locul, prin semnarea contractului de studii, prin prezentarea tuturor documentelor necesare înscrierii și a taxei de înmatriculare (în valoare de 50 lei)

Taxa de școlarizare aferentă anului I poate fi achitată integral în primele 30 de zile de la începerea anului universitar sau în două tranșe în primele 30 de zile ale fiecărui semestru, în contul RO46 RNCB0076010452620062 deschis la sucursala BCR sector 5 București.

La confirmarea locului, se achită taxa de înmatriculare (50 lei) și se completează contractul de studii. Taxa de înmatriculare poate fi achitată la sediul facultății, la Casieria U.B., la orice bancă sau online, în contul RO46 RNCB0076010452620062 deschis la sucursala BCR sector 5 București.

Taxa de înmatriculare NU se restituie.

NEPREZENTAREA DIPLOMELOR (bacalaureat și licență) ÎN ORIGINAL ȘI A FORMULARULUI DE CONFIRMARE, DUCE LA PIERDEREA LOCULUI OBȚINUT PRIN CONCURS.

Pentru eventualele locuri rămase neocupate se va organiza o nouă sesiune de admitere în septembrie 2024.