Adaugat de: Dragoș Cristian Gașpar
Data: 22 iunie 2026
Dragoș Cristian Gașpar2026-06-22T19:48:34+00:00
În anul universitar 2026-2027, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București oferă cursurile facultative de Limba greacă biblică și patristică (sem. I și II) și de Limba latină creștină (sem. II), ținute de Lect. Dr. Constantin Georgescu și de Lect. Dr. Octavian Gordon. Descrierea detaliată a acestor cursuri, precum și tematica și bibliografia pot fi găsite la secțiunea „Fișele disciplinelor” – aici.
Cursurile – fiecare cu câte 3 ECT / semestru – sunt prevăzute în planurile de învățământ ale mai multor programe masterale ale Facultății de Teologie Ortodoxă, dar, potrivit Regulamentului pentru activitatea profesională a studenților Universității din București, la cursurile facultative se poate înscrie orice student înmatriculat în cadrul Universității din București la ciclul de licență sau de masterat, de la orice altă facultate, specializare, program de studii sau an de studii. Înscrierea studenților – cu excepția studenților din anul I – are loc, pentru anul universitar următor, până la data de 1 iulie 2026. Studenții anului I (fie de la licență, fie de la programele masterale) se pot înscrie la cursurile facultative până la data de 15 octombrie 2026.
Studenții se pot retrage de la un astfel de curs facultativ în termen de 30 de zile de la data desfășurării primului curs, din orice fel de motiv (nepotrivire de orar, program prea încărcat etc.). Pentru mai multe detalii, consultați Regulamentul mai sus menționat.