În urma votului Consiliului facultății din data de 07.10.2021, s-a hotărât reevaluarea formei de predare pentru perioada imediat următoare (începând cu 11.10.2021), pentru un termen limitat (Consiliul va reevalua într-un termen rezonabil situația, în încercarea de a reveni la o formă de predare fizică măcar pentru orele de seminar, cât și pentru cele de master, funcție de evoluția situației generate de pandemie).
Așadar, date fiind condițiile actuale, generate de rata foarte crescută a cazurilor de Covid, s-a hotărârat ca, pentru perioada imediat următoare (începând de luni, 11 octombrie 2021), cursurile la licență și master, seminariile la licență și master să se predea în formă online. S-a hotărât a se lăsa, totuși, profesorilor posibilitatea întâlnirii fizice periodice cu grupe mici, la orele de seminar sau master, funcție de posibilități (orar, săli), firește cu respectarea normelor de igienă. Pentru orele de curs și/sau seminar de practică liturgică, muzică și Artă sacră, care comportă grupe foarte restrânse, vor trebui, inevitabil, predate fizic (faptul va impune o reconfigurare de orar).
DECANATUL

